Timișoara arată probele, Federația Română ne oferă un sezon „Prison Break” handbalistic. Dacă nu este intrigă și acțiune… analiza participării la Campionatul Mondial de handbal feminin nu a încăput pe ordinea de zi a celor care conduc handbalul

Redactor:
Marius Hutu
Timișoara arată probele, Federația Română ne oferă un sezon
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cazul „Corona” ia deja forma unui serial de tipul „Prison Break”, are intrigă, acțiunea este „întreținută” de deciziile luate în cadrul Federației Române de Handbal la diferite instanțe. SCM Timișoara arată probele și speră ca forul decizional al FRH, Consiliul de Administrație, să-și schimbe decizia adoptată în ședința de la Craiova, de la sfârșitul lunii noiembrie.

De unde s-a plecat?

În ziua în care Corona Brașov a pierdut cu CSM București meciul din Liga Națională (scor 22-33), clubul de la poalele Tâmpei a avut joc și în Divizia A, cu echipa secundă, în compania SCM Timișoara (28-27). Corona 2 a folosit nouă jucătoare care au fost în acea zi și la Liga Națională, în frunte cu Tiron, Popa, Tătar. Imediat după meci s-a declanșat un adevărat scandal, Timișoara acuzând Corona și pe antrenorul Costică Buceschi că fac jocurile echipei Minaur Baia Mare în lupta pentru promovarea în prima ligă.

Corona și-a recunoscut greșeala

La puțin timp după declanșarea scandalului, Liviu Dragomir, președintele ASC Corona, a admis că gruparea brașoveană nu a acționat fair-play și că rezultatul cel mai corect ar fi omologarea cu 10-0 pentru Timișoara la masa verde.

Comisia de Competiții a dat câștig de cauză Timișoarei

În ședința din 24 octombrie, Comisia de Competiții a Federației Române de Handbal decide ca partida Corona 2 – SCM Timișoara să fie omologată cu 0-10 și un punct penalizare pentru „folosirea unui jucător fără drept de joc”. Referirea a fost la Timea Tătar.

Clujul a intrat pe fir și a solicitat 3 puncte

Universitatea Cluj descoperă faptul că echipa brașoveană a folosit-o pe Daciana Hosu în aceeași zi atât la meciul din Liga Națională (Corona – U Cluj 30-23), cât și la Divizia A (Corona 2 – CSM Oradea), altfel că a sesizat Comisia de Competiții să ia măsuri.

Cazurile „Corona – U Cluj” și „Corona 2 – SCM Timișoara” sunt corelate

La o săptămână după ce a dat o decizie în cazul Corona 2 – SCM Timișoara, Comisia de Competiții repune pe ordinea de zi analiza acestuia, dar și Corona – U Cluj. Deciziile au fost următoarele:

Comisia Centrala de Competitii in sedinta din data de 31.10.2017, la care au participat un numar de 11 membri a dispus:

1.  Urmare a adresei SCM Timisoara in legatura cu jocul ACS Corona 2010 Brasov II – SCM Timisoara desfasurat in data de 14.10.2017 ora 18:00 Comisia constata urmatoarele:

– ACS Corona 2010 Brasov a disputat in aceeasi zi (primul joc – ora 12:00)  jocul de Liga Nationala Feminin (Liga Florilor) cu CSM Bucuresti (joc devansat din etapa a 5-a) folosind in ambele jocuri urmatoarele jucatoare senioare: Hossu Daciana, Tiron Bianca, Cozma Cosmina, Tatar Timea, Tomescu Cynthia, Popa Laura.

Intrucat jucatoarele mentionate mai sus nu sunt junioare (conform Art 12.6 / Art. 12.7 ) jocul ACS Corona 2010 Brasov II – SCM Timisoara  se va omologa cu rezultatul de 0-10 (-1 punct ASC Corona 2010 Brasov II ) conform Art. 12.7. din RODCNH

2. Urmare a adresei nr. 4894 / 27.10.2017 formulate de Clubul Sportiv Universitatea Cluj-Napoca Comisia Centrala de Competiti constata urmatoarele:

ASC Corona 2010 Brasov a disputat 2 jocuri in aceeasi zi (16.09.2017) respectiv:

Divizia A feminin – ora 11 – CSU Oradea (primul joc)

Liga Nationala Feminin (Liga Florilor) – ora 20:00 –  Universitatea Cluj (al doilea joc)

Ca urmare a folosirii jucatoarei: Daciana Hossu Comisia Centrala de Competitii , va omologa jocul ASC Corona 2010 Brasov – Universitatea Cluj cu rezultatul de 0-10 si scaderea unui (1) punct in clasament conform  Art 12.7 din RODCNH”

În acest comunicat, în primă fază, a fost menționat și numele Sorinei Tîrcă (încă junioară), dar după ce s-a „realizat” gafa, handbalista a fost ștearsă.

Clasamentele au fost modificate pentru prima dată

În urma acestor decizii, bineînțeles că în ierarhiile Liga Națională și Divizia A – Seria B s-au operat noile modificări, conform rezultatelor omologate.

Corona Brașov a făcut Apel

Corona Brașov a fost împăcată cu gândul că a pierdut cele trei puncte în Divizia A, dar nu și cu cele patru puncte la Liga Națională, cu care ajunsese mai aproape de zona retrogradării, astfel că a formulat Apel către Consiliul de Administrație.

Consiliul de Administrație a schimbat pentru a doua oară clasamentul

Întrunit într-o ședință la Craiova, Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a invalidat deciziile luate de Comisia de Competiții, iar Corona Brașov a rămas cu rezultatele din teren la ambele jocuri, cu U Cluj și SCM Timișoara. Consiliul de Administrașie a constatat că U Cluj și-a susținut cauza după un regulament din 2013. De asemenea, Gabriel Tomescu, vicepreședinte al Comisiei de Competiții, a spus în fața membrilor CA că decizia luată la prima instanță a fost una greșită! Astfel, cu 14-1 la voturi, clasamentele au fost modificate pentru a doua oară.

Timișoara a sesizat din nou Federația

Clubul bănățean a solicitat revizuirea hotărârii Consiliului de Administrație al FRH de admitere a apelului față de hotărârea Comisiei de Competiții referitoare la omologarea rezultatului jocului Corona Brașov – SCM Timișoara. Cazul va fi analizat din nou de Consiliul de Administrație pe 5 ianuarie. Bănățenii reclamă faptul că Timea Tătar nu avea drept de joc la Divizia A, adică solicită să se revină la decizia din 24 octombrie, atunci când Comisia de Competiții a dat o primă decizie în cazul indicat.

După articolul prezentat vineri 29 decembrie de ProSport (POATE FI CITIT AICI), Dan Dumitru, managerul clubului din Timișoara, a venit cu noi clarificări:

„Noi am sesizat Federația Română de Handbal pentru meciul nostru (n.r. Corona 2 – SCM Timișoara), eu nu vorbesc de Liga Națională, nu avem nicio treabă. Timișoara vrea să se respecte regulamentul. Există un email trimis de către Corona Brașov în data de 15 septembrie, la ora 9:43, în atașament sunt cele două Anexe pentru echipa de Divizia A, iar Timea Tătar nu apare. Conform regulamentului, acele acte sunt oficiale, nu discutăm aici dacă erau sau nu necesare, Corona le-a timis de bunăvoie. Am solicitat Comisiei de Competiții să ia în calcul Anexa 1 și Anexa 2. Comisia a sesizat și a constatat că Timea Tătar nu avea drept de joc, lucru care nu trebuia să-l mai contest eu. Trebuia să se autosesizeze Comisia. Mai mult decât atât, în Apelul depus de Corona Brașov, care a vizat Liga Națională, scrie într-un paragraf că Comisia Centrală de Competiții a sesizat corect faptul că Timea Tătar nu avea drept de joc”.

De ce nu a ținut cont Consiliul de Administrație de aceste probe și a votat cu 14-1 pentru revenirea la rezultatul din teren?

„În Consiliul de Administrație mi-am susținut punctul de vedere, susținând că sunt două cazuri diferite, după care, într-adevăr, am ieșit din ședință. Nu mi se părea normal ca eu să asist la dezbateri, așa cum au făcut-o în schimb cei care sunt beneficiarii direcți și au votat, lucru pe care nu-l amintește nimeni”, a declarat Dan Dumitru, cu trimitrere la Daniel Kotecz și Ioan Băban, ambii din Baia Mare. SCM Timișoara și Minaur sunt în luptă directă pentru promovare în Divizia A.

Și totuși, răspunsul lui Dan Dumitru nu a lămurit totuși problema, de ce Consiliul de Administrație nu a ținut cont de toate probele prezentate și a judecat doar prin prisma Art 12.6 – 12.7 din RODCNH. „Nu vreau să se asocieze acest conflict cu ceea ce urmează, ce va fi în februarie, martie sau când vor fi alegerile. Nu mă interesează”, a adăugat Dan Dumitru. Modul cum a fost și este gestionat acest caz de către oamenii decizionali din Federația Română de Handbal dă naștere însă tocmai la astfel de speculații. Iar acestea nu sunt puține… Deocamdată să urmărim în 5 ianuarie, la Călărași, la prima ședință a Consiliului de Administrație, cum va evolua acest „Prison Break” al handbalului. De fapt un nou sezon al „serialului” pentru că am mai avut „Ecusoanele”, „Vaslui”, etc…

Despre performanță, echipe naționale, care au tot încasat-o în luna decembrie, mai puțin. Analiza participării la Campionatul Mondial de Handbal feminin din Germania nu a „încăput” pe Ordinea de zi a ședinței din 5 ianuarie, deși la data respectivă se fac aproape 4 săptămâni de când naționala și-a încheiat parcursul. Dar poate a fost inclusă la punctul 6, adică la „Diverse”. Dacă nu e cu acțiune și intrigă…

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Se schimbă cartea de identitate. Obligație la preschimbare buletin. Ai neapărat nevoie de procură
Se schimbă cartea de identitate. Obligație la preschimbare buletin. Ai neapărat nevoie de procură
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×